Fructe de mare
Postul este prilej de purificare fizică și spirituală, dar și o perioadă care pune la încercare voința și gradul de rezistență la plăcerile culinare, mai ales în cazul celor mai gurmanzi dintre noi. Se spune că perioadele în care excludem din viața noastră energiile negative și mesele copioase ne ajută să fim mai sănătoși, mai buni și mai proape de divinitate.
Ce mâncăm și ce preparate evităm în post
Regulile sunt simple: pe toată durata postului excludem din alimentație carnea, produsele pe bază de lapte și ouăle. Pare dificil, acestea fiind alimentele de bază din alimentația oricărui om care nu a aderat la cultura vegană. Totuși, există o varietate de alimente, bogate în vitamine, proteine, fibre și carbohidrați care pot înlocui cu succes hrana de origine animală. În plus, cu un pic de imaginație și ceva know-how gastronomic, acestea pot fi procesate în nenumărate rețete savuroase.
De exemplu, ciupercile sunt bogate în proteine, fasolea și spanacul au un conținut bogat de fier, fructele uscate conțin fibre, minerale și vitamine și pot constitui un desert delicios, citricele bogate în vitamina C, iar exemplele pot continua la nesfârșit. Mai mult decât atât, în zilele cu dezlegare la pește îl poți consuma gătit în fel și fel de rețete. Însă marea surpriză vine de la fructele de mare, care pot fi o alegere delicioasă pe toată durata postului, nu doar în zilele cu dezlegare la pește.
De ce sunt permise fructele de mare în post
Această permisiune de mânca fructe de mare în perioada postului vine de la călugării greci ortodocși de la Muntele Athos care le consideră hrană de bază, proaspătă și permisă în timpul postului. Practic, creveții, scoicile, calamarii, langustele, caracatițele, sepiile și alte nevertebratele marine fără sânge pot fi mâncate pentru că nu se încadrează în categoria vietăților cu sânge cald, acestea fiind cele pe nu avem voie să le consumăm.
Cu ajutorul fructelor de mare ce conţin proteine de bună calitate, grăsimi sănătoase – acizi graşi Omega 3, minerale (zinc, magneziu, fosfor, calciu, iod) şi vitamine (A, B, D, E), poți ține post fără a te simți slăbit și fără a înlocui dieta echilibrată cu alimente sărace în nutrienți.